Primele sărbători cu dieta AIP. Gânduri la început de an.

În sfârșit pot să respir și eu ușurată. Au trecut sărbătorile, iar lucrurile încep să reintre-n normalitate. A fost primul Crăciun AIP, iar stresul pregătirilor de sărbători m-a dat serios peste cap. Dacă până la începerea dietei respectam (cât de cât) modelul tradițional, lăsat moștenire de la mame și bunici, rescrierea completă a alimentației mi-a dat serios peste cap pregătirile. Mai ales în ceea ce privește aperitivele și deserturile. 
Și ca să-mi fac existența și mai grea, am intrat pe grupul celiacilor de pe Facebook, în ideea în care aș fi putut găsi material de inspirație. Doar că dieta lor exclude doar glutenul, iar imaginile tăvilor aspectuoase cu bunătăți coapte din făină de grâu (fără gluten), nu m-au ajutat prea mult. Din contră. 
Chiar dacă sunt foarte conștientă de ce am ales acest drum și înțeleg foarte bine cum funcționează dieta AIP, în perioada sărbătorilor, gospodina cu înclinații spre perfecționism se lupta din răsputeri să iasă la suprafață. După ce chiar eu, cu degetuțele mele, scriam într-o altă postare că bucătăria fără gluten înseamnă foarte multe experimente (=reușite+eșecuri), presiunea sărbătorilor și-a spus cuvântul. Încercările nereușite, prăjituri prea uscate sau prea clicoase, m-au încărcat cu frustrare. Iar asta a dat naștere la irascibilitate și la stări de rău. 
Noroc cu vizitele la familie și prieteni (cărând peste tot cutiile cu alimentele noastre!), care m-au scos din starea negativă și m-au ajutat să mă detașez și să mă liniștesc. Le-am povestit și lor despre dietă, am împărțit cu ei bucatele gătite de mine, iar lumea s-a arătat foarte interesată. Ceea ce, pentru mine, e echivalent cu împlinirea unui țel. Acela de a sădi sămânța conștientizării că într-adevăr ”suntem ceea ce mâncăm”!

Meniul de sărbători   
A fost ceva obișnuit pentru dieta AIP. Supă de pui cu legume tăiate cu spiralizatorul, sarmale cu orez de conopidă, iar ca aperitive: chifteluțe din carne de pui și chifteluțe de legume, plus peștele cu avocado și pâinicile mele AIP. Și noroc cu deja preferatul nostru: Cobbler cu mere, ușor de făcut și gustos, fără să fie pretențios. 
Singura noutate de menționat a fost turta dulce după rețeta tradițională a americanilor „ginger bread men” cu melasă! Însă pentru că nu am avut forme, le-am tăiat cu paharul, rotunde, adică așa cum obișnuia mama să ne facă în copilărie. A fost și singura încercare nouă cât de cât acceptabilă, cu două excepții: cam prea dulce pentru gustul meu și prea uscate, greșeala mea că le-am lăsat prea mult în cuptor. Dar gustul a plăcut și au fost consumate până la ultima îmbucătură. Așa că am repetat rețeta și pentru Anul Nou, însă reducând considerabil cantitatea de îndulcitori. Doar că fiecare rețetă are șpilul ei, iar reducerea cantității de melasă s-a resimțit în textura și-n culoarea aluatului. Dar de bune au fost bune!
La un moment dat am făcut și o „caserolă” (amestec la cuptor) cu de toate: piept de pui, legume, prosciutto prăjit, în sos de gălbenuș de ou și lapte de cocos, dar nu m-a dat pe spate. 
În concluzie, nimic ieșit din comun, nimic de sărbătoare, iar asta la cam nemulțumit și pe soțul meu, mai ales după ce a fost nevoit să refuze o invitație la o mică petrecere, pe motiv de interdicții alimentare.  
Bine că s-au terminat toate și am revenit la normal, fără așteptări prea mari, fără competiție între gospodine, fără presiunea generatoare de stres.

Gânduri la început de an & lista de dorințe
La aproape 4 luni de dietă AIP (aproape, pentru că am început faza de reintroduceri), pot să spun cu sinceritate că nu e deloc ușor! Sunt mulți factori de stres care plutesc în jur, începând cu renunțările la alimentele cu care eram obișnuită, cu timpul prea mult petrecut în bucătărie și pentru studiu, la costurile mari pentru produsele AIP, la presiunea familiei care nu este (încă) destul de receptivă/înțelegătoare față de cerințele bolii asupra organismului meu, la senzația de izolare vizavi de viața socială etc. Nu am de gând să îndulcesc călătoria cu slogane clișeistice, gen: „hai că poți”, „dacă eu am putut, poți și tu”, etc, pentru că pentru fiecare experiență e altfel. Ce pot să spun însă cu mâna pe inimă e că tot efortul depus până acum a meritat! De aceea am de gând să continui, de aceea sunt hotărâtă să nu mai consum niciodată produse pe bază de gluten și să încerc să adopt această schimbare ca noul meu stil de viață. Pentru că m-a ajutat foarte mult, mai ales acolo unde medicina tradițională a eșuat. 
Am intrat în acest nou an cu recunoștință pentru că am fost ghidată spre grupul de Facebook Hashimoto România, de unde am aflat despre dieta AIP și mai apoi despre cartea dr Amy Myers, pe care am și cumpărat-o înainte de a se epuiza din toate librăriile! Am menționat deja că, pentru mine, această carte a devenit „a doua Biblie”! Și la rândul meu am recomandat-o mai departe, pentru că informațiile prezentate de această doctoriță de medicină funcțională, bolnavă și ea la rândul ei, îți schimbă cu totul optica asupra impactului care îl are hrana asupra întregului organism! 

Dorințele mele pentru 2020:
➳ Să continui dieta, cu pași mici și cu răbdare;
➳ Să nu grăbesc faza reintroducerilor. Până acum am reintrodus (treptat) untul ghee, gălbenușul, susanul și fasolea verde, însă încă nu reușesc să-mi dau seama dacă sunt sau nu ok pentru mine, așa că voi reface încercările. Recunosc că nu am chiar făcut totul ca la carte. Înainte de sărbători am sărit pașii pentru că aveam o nevoie cruntă de ciocolată, așa că am cumpărat cacao bio și am făcut o încercare de ciocolată AIP, din nucă de cocos dată prin robot, miere și cacao. Și a funcționat, pentru că mi-a liniștit bine de tot pofta, iar de atunci nu am mai simțit nevoia de ciocolată. Ca observație însă, am observat că dulciurile mai pronunțate nu-mi fac bine deloc, simt imediat reacții ale nivelului de glicemie în organism, așa că m-am obișnuit să reduc cantitatea de îndulcitori din toate rețetele experimentate.
➳ Să mediatizez/explic despre dietă și beneficiile acesteia cunoscuților, dar și în mediul virtual, acolo unde este nevoie de o schimbare pentru sănătate;
➳ Să învăț/experimentez rețete noi;
➳ Să mă informez în continuare despre bolile autoimune;
➳ Să-mi educ și mai bine familia & prietenii despre ce presupune boala autoimună și ce impact are asupra mea;
➳ Să-mi refac analizele, plus vizita la endocrinologul Monica Goia Socol (Cluj) și căutarea unui gastroenterolog descătușat din rigorile medicinei alopate;
➳ Să iau suplimentele necesare pentru sprijinirea organismului; 
➳ Să fac mai multă mișcare în aer liber;
➳ Să învăț să mă organizez și mai bine, pentru a nu mă aglomera prea tare;
➳ Să compun meditații cu specific pentru bolile autoimune/inflamatoare;
➳ Să nu cad pradă gândurilor fataliste;
➳ Să îmi (re)cunosc și mai bine semnalele trimise de organism și să nu mă panichez dacă revin unele simptome ale bolii, pentru că vor trece în timp, dacă respect dieta;
➳ Să socializez mai mult;
➳ Să mă bucur de viață!


Comentarii