Pâinicile mele AIP

Am mai menționat, pe parcursul blogului, cât de mult ne-a lipsit pâinea de când am început dieta. Și acum îi ducem dorul, dar, în timp, am reușit să găsesc substitute care să ne mai amăgească această poftă. Și am să amintesc mai jos rețetele lor. 

Separat am scris despre pâinea cu 5 făinuri, vorba vine „pâine”, pentru că seamănă mai degrabă cu un chec, dar se pretează foarte bine la sandviș. Însă nu e preferata noastră. Nouă ne plac sărăturile și o consistență mai ... legată a aluatului. 

La început am făcut diverse încercări cu lipiile, dar textura și gustul lor aducea mai degrabă a clătite, așa că am trecut pe tortilla. Rețeta am inclus-o în această postare. După un timp, ne-am cam săturat și de asta, mai ales că cere ceva efort la pregătit. Deci o rețetă consumatoare de timp, nu de făcut zilnic.

Din mai multe încercări succesive, gustul ne-a dictat oprirea asupra două rețete versatile, care au devenit favoritele noastre:

* Prima am menționat-o deja aici, dar când am spus că e versatilă, m-am referit că din aluat poți să faci tot ce-ți trece prin minte. Am s-o numesc Pâine din aluat de covrigi. Pe lângă covrigi însă, am tot făcut pâinici în diferite modele, chiar și texturi în funcție de ce grăsime am folosit, sărind însă peste pasul cu scufundarea în apă clocotită. Și toate au foarte bune, singura mențiune e că nouă ne plac calde, deci a doua zi trebuie reîncălzite, iar eu o fac în tigaie, pe ambele părți. În pozele din stânga am folosit untură de palmier, care fiind de culoare portocalie a imprimat-o și aluatului. Dar și gustul e cam puternic, așa că, în timp, am decis să o folosesc doar la fripturi, altfel cam acoperă orice altă aromă. Aluatul acesta e mai greu, cere ceva efort la lucrat, mai ales la încorporat, când e nevoie să-l aduni la mijloc cu ambele mâini, iar uneori a trebuit să suplimentez cu puțină apă.  

* Cea de-a doua este și ea versatilă, dar și cea mai simplă și rapidă, aluatul fiind extrem de ușor de lucrat. La început am folosit-o la chifle, încercând să găsesc o soluție pentru burgeri, însă coaja e cam tare, ceea ce solicită cam prea mult dantura. Dar au fost buni. A doua oară i-am făcut mai aplatizați, dar tot a trebuit să-i rupem cu mâna, pentru a nu forța dantura. În timp însă, am revenit asupra rețetei aducându-i completări, ceea ce a făcut-o mai bună și ușor de făcut. Am s-o numesc Pâine cu banană verde (a nu se confunda cu banana bread, că nu-i aia!). 

          Redau rețeta mai jos:

        Ingrediente: 

         1 banană verde mare sau 2 mici/medii

         155 grame făină de tapioca

         2 linguri cu vârf făină de cocos

         2 linguri cu vârf făină de alune tiger

         1 linguriță praf de copt AIP

         sare după gust

         3-4 linguri ulei de măsline

         opțional praf de usturoi sau ceapă

         apă cât cuprinde (aici trebuie avut grijă, câte puțin doar, până aluatul se omogenizează.

         semințe (dacă ați reintrodus) - cam 1 linguriță, încorporate în aluat, ori presărate pe deasupra   

         

      Mod de preparare:

      Preîncălziți cuptorul la treapta medie. 

     Curățați banana verde și dați-o prin răzătoarea mică. Veți observa că mâna vă va rămâne lipicioasă după ce ați făcut această operațiune, iar asta se datorează amidonului

Atenție: pentru cei ce nu știu, în rețetele americane se regăsește de multe ori banana verde sau platain. Seamănă cu banana verde, cea necoaptă, face parte din familia bananelor dar nu e banana cu care suntem toți familiarizați. Se folosește îndeosebi pentru conținutul ridicat de amidon rezistent. E mai puțin dulce și aromată, deci se pretează la aluaturi sărate. Are capătul mai lung și mai țuguiat, cu muchiile mai bine evidențiate și coajă mai groasă. Din acest tip de banană este făcută și făina de banane verzi, recomandată în dieta AIP. Este, de asemenea, foarte utilizată ca chips-uri, coapte în cuptor sau prăjite în baie de ulei.

Personal eu încă nu am văzut în magazinele noastre așa ceva, așa că încerc să o înlocuiesc cu bananele necoapte. Încerc să am de amândouă tipurile în casă, cele mai galbene le mâncăm crude, iar pe cele verzi le folosesc în aluatul de pâinici.

Peste banana rasă adăugați ingredientele uscate. Atenție, făina de cocos și cea de alune tiger trebuiesc cernute înainte! Apoi uleiul de măsline și amestecați cu o furculiță până este integrat. Adăugați treptat apă, puțin câte puțin, și frământați ușor cu mâna. Apa este suficientă în momentul în care aluatul este omogenizat și are o textură compactă, dar ușor lipicioasă (de plastilină). Dacă cumva este prea multă apă, aluatul nu va rămâne compact, ci va avea tendința să curgă/să se întindă pe margini. Atunci mai adăugați puțină făină de alune tiger! Nu tapioca, pentru că va transforma aluatul într-un clei curgător!

La începutul pregătirii pâinicilor, obișnuiam să rulez frumos aluatul, pe o planșetă de lucru, apoi tăiam bucăți egale și le dădeam forma dorită, așa cum se vede în colajul de mai sus. Mai nou însă, m-am învățat să le dau formă în palmă, prima dată de bilă, apoi le aplatizez și le dau o formă frumoasă, ovală.

Le așez frumos pe hârtie de copt, în tavă, și le dau la cuptor pentru vreo 15-20 minute, până capătă o nuanță ușor roșiatică.
Calde vor avea o textură gumoasă în interior (de la banană, plus o ușoară aromă de banană), dar după ce se răcesc - aluatul se uscă, căpătând consistența unui pâini. Nouă ne plac însă mai mult calde. Cert e că acum nu mai trebuie să ducem dorul pâinii!

Poftă bună!