Etapa reintroducerilor

Când am început dieta AIP, gândul îmi zbura deseori la faza de reintroduceri. Și mă certam că nu mă concentrez pe momentul prezent. Dar apoi am citit că mulți fac la fel. E o chestie psihologică cu care îți amăgești cumva mintea să aibă răbdare că „interdicțiile” nu vor dura la nesfârșit și va veni și ziua când te vei putea bucura de tot ce ți-a fost interzis. Ce potrivire bizară timpurilor pe care le trăim, nu-i așa? Oricum angajamentul pe care l-am inserat în Ghidul Începătorului în AIP ajută mult. Odată ce l-ai semnat și l-ai pus la vedere, te păstrează pe drumul pe care ai pornit-o, spre ținta finală.

Pe parcurs am început să înțeleg că semnalele corpului erau cele mai importante, iar eu trebuia să-mi „ascut” simțurile și să-mi potolesc mintea ce râvnea, mai mult ca niciodată, după tocmai alimentele interzise.
Deși am intrat în AIP la început de septembrie, primul aliment reintrodus (gălbenușul de ou) a fost de abia la mijlocul lui ianuarie. Una din specialistele în AIP, dr. Sarah Ballantyne spune că, ideal ar fi ca, reintroducerile să se înceapă doar atunci când boala a intrat în remisie. Dar asta ar însemna să-ți poți monitoriza permanent valorile, prin analize de sânge, iar nu toată lumea reușește așa ceva.  Alții spun să nu o lungești prea mult pentru că organismul s-ar putea să dezvolte noi intoleranțe. Personal consider că fiecare din noi, odată ce ne-am apucat serios de dietă, își poate da seama care e momentul ideal pentru reintroduceri. Cert e că reintroducerilor nu se fac decât pe „curat”. Adică pe o „foaie” albă, fără nici un fel de pete, fircălituri, zgârieturi etc = o stare psihică sau fizică mai puțin bună. Nu se introduce un aliment nou în perioade stresante, nici dacă te confrunți cu insomnii, infecții sau alergii cutanate. Să descifrezi subtilitățile cu care corpul tău îți vorbește poate fi o muncă grea. Și cere un angajament serios (de aceea am și întocmit un formular de angajament pe care să-l completezi și să-l pui la vedere). Ați asculta/observa corpul e o muncă ce cere antrenament, iar mulți nu au răbdare să-l facă sau pur și simplu nu știu cum.

În schema reintroducerilor  m-am ghidat după lista din cartea dr. Sarah Ballantyne - Metoda Paleo. Fiind abonată la newsletter-urile ei, am fost la curent și cu modificările de ultimă oră aduse listei, așa că am procedat ca atare. Dr Sarah (Paleo Mom) este doctor în biofizică medicală și este pasionată de cercetările în domeniu, căutând mereu formula perfectă pentru asigurarea echilibrului de nutrienți din dieta AIP - Paleo. Și tocmai în urma rezultatelor experimentelor, ea a ajuns, la începutul acestui an, să modifice pașii reintroducerilor, pentru a nu văduvi organismul un timp prea lung de unele alimente încărcate de nutrienți benefici proceselor chimice sau biologice din corp, inclusiv sănătății intestinelor.  

Lista cu updatările 

(se poate descărca și de aici)

Reamintesc  procedura standard a reintroducerilor:

1.  Alege alimentul pe care vrei să-l testezi. Pregătește-te să guști din el de două sau trei ori în prima zi, apoi evită-l complet timp de câteva zile.
2. Începe cu cantități foarte mici, de exemplu o jumătate de linguriță sau chiar mai puțin. Așteaptă apoi 15 minute.
3.  Dacă ai vreo reacție de tip alergic sau intoleranță, nu mai consuma deloc acest aliment. Dacă e totul ok, continuă să încerci, de data asta consumând o linguriță și jumătate.
4.  Oprește-te aici și așteaptă 2-3 ore, timp în care ești atent la reacțiile corpului. 
5. Dacă nici acum nu ai reacții ciudate, poți consuma o porție întreagă.
6. Apoi fă o pauză timp de 5-7 zile până la reintroducerea unui aliment nou. Lasă-ți organismul să se obișnuiască, dar nu uita să-ți monitorizezi simptomele. 
7. Dacă nici după această perioadă nu simți nici o reacție, poți liniștită să reintroduci alimentul în dieta ta. 

Simptome/reacții la care să fii atentă

• revenirea sau înrăutățirea simptomelor bolilor deja diagnosticate
• simptome gastrointestinale: dureri de stomac, arsuri, greață, constipație/diaree, gaze, mișcări/gălăgie intestinală, balonare, resturi de alimente nedigerate în scaun  
• lipsă de energie, oboseală, insomnie
• poftă de zahăr, sare, cofeină
• Pofte ciudate după minerale conținute în produse nealimentare (pământ, argilă, cretă, nisip, perete)
• oboseală dimineața, la trezire
• amețeli/dureri de cap/ceață pe creier
• înmulțirea mucusului: curge nasul, senzația de flegmă în gât etc
• tusă, senzația că trebuie mereu să tușești ca să-ți cureți gâtul
• strănuturi
• înțepături/dureri musculare, articulare sau ale ligamentelor
• probleme ale pielii: urticarii, acnee, piele uscată, coșuri albe sau roz, păr/unghii uscate
• schimbări de stare, stări depresive/anxioase
• răspuns negativ la stres 

Cea mai mare poftă cu care m-am confruntat imediat după absența pâinii sau a produselor de panificație, a fost de cacao. Inițial am crezut că mi-era dor de ciocolată, dar când mi-am cumpărat un pachet cu cacao de foarte bună calitate și m-am jucat cu niște deserturi AIP , mi-am dat seama că organismului meu îi lipsise mult pudra maronie, frumos aromată. Pur și simplu îmi venea să-mi bag nasul în robotul de bucătărie care învârtea de zor amestecul de chipsuri de cocos, miere și cacao, și să mă „hrănesc” cu mirosul răvășitor ce ieșea de acolo. Și normal că n-am rezistat să nu intervin cu o linguriță înainte de finalizare chiar. Prima dată de gust. Apoi să mă asigur că am simțit bine. Apoi, fermecată fiind de arome, era cât pe ce să scap piciorul de pe pedala de frână. Dar s-a „blocat” la timp. Și ce a fost interesant că odată ce mi-am domolit pofta, pornirea a dispărut, iar curba nevoii de cacao a cunoscut o descreștere accentuată. Acum doar rareori simt că mi-ar trebui o pătrățică de ciocolată, mai ales că ultima dată când am mâncat așa ceva, am simțit că nu e chiar ok. Și după ce că umblasem pe la toate magazinele să găsesc una de calitate, cu procent ridicat de cacao, fără zahăr, lecitină sau alți îndulcitori nepermiși în AIP, ceea ce a fost extrem de dificil - drept ca urmare doar o singură marcă am găsit care să se încadreze în aceste cerințe (Lindl), ceva nu i-a convenit organismului meu la ea. Și pentru că nu fost singura dată când am simțit că nu e ok, am înțeles semnalul și am redus la minimum încercările.

Următorul aliment după care mi-a fost dor a fost oul. Și nu atât pentru consumul oului în sine, ci mai mult pentru folosirea lui la copturi. Iar pasul cu reintroducerea oului a fost cel mai lung din toate. Pentru că am avut o perioadă când nu m-am simțit chiar ok, așa că am oprit încercările, apoi am reintrodus din nou gălbenușul, apoi am tot tras de timp până să ajung la albuș, de parcă nu aveam curaj. Oricum, albușul se reintroduce mult după gălbenuș, așa că nu prea am avut la ce să folosesc singur doar gălbenușul. Oul fiert tare nu s-a numărat niciodată printre preferințele mele. 

Apoi am cumpărat unt clarificat (ghee), l-am încercat, din când în când, mai mult la copturi, dar cum nu prea am avut prea multe opțiuni de rețete, o cutie m-a ținut mai bine de o lună. Și a fost bine tolerat. 

Ca să scurtez povestirile, am să inserez reintroducerile și reacțiile organismului meu sub formă de 

listă.

1. Oul e, în general, bine tolerat sub formă de omletă sau în copturi. În schimb oul fiert tare nu, iar  oul fiert moale uneori îmi produce aciditate& diaree. Consum de maximum 2 ori pe săptămână, uneori mai puțin spre deloc, în funcție de cum mă simt.
   
   
   
   
   
2. Unt ghee am cumpărat de două ori doar, apoi, în timp ce am mai lărgit gama alimentelor consumate, deci și cheltuielile, am renunțat la el. În trecut, obișnuiam să-mi fac eu, însă ca să ajung la cantitatea celui din magazinele naturiste, mi-ar trebui vreo 4-5 pachete, deci tot acolo ajung cu prețul, dacă nu și mai scump. În prezent consum unt normal, cel de la Lidl (Bio) fiind de o calitate foarte bună, însă pentru că nu prea am la ce să-l folosesc, un pachet mă ține vreo 3 săptămâni. Uneori pun câte puțin la legumele sotate în tigaie sau peste cartofii copți ori la ficatul de pui făcut tot așa, la tigaie. Dar, așa cum am spus deja, rămâne la capitolul „uneori”.
3. Cu fasolea am fost ok la început, am și consumat-o o perioadă în mod frecvent, începând cu cea verde, păstăi congelate. Le-am gătit sotate la tigaie, cu puțin ulei de cocos, sare, usturoi granulat și mărar, ori la cuptor, alături de alte legume și piept de pui.
   
   Cea boabe mi-a plăcut dintotdeauna mai mult, în ciorbe sau fasole bătută, doar că (nemaiavând colecist) e cam grea de digerat pentru organismul meu, chiar dacă o las la înmuiat de seara până dimineața și o spăl bine. Au rămas pe lista alimentelor acceptate/tolerate, însă le consum rar.
   
   
    Ce mi-a plăcut însă foarte mult au fost pastele din fasole mung (se găsesc la Profi). Ah, dar ce dor mi-a fost de paste! Am cam abuzat o vreme de ele, mai ales când trebuia să gătesc ceva rapid, apoi m-am cam săturat și am luat o pauză.
   
   
   
   
4. Mazărea. Ei bine cu mazărea am avut un episod epic la ceva timp după operația de colecist, când am ajuns la urgențe după o indigestie urâtă. Asta a fost prin 2016. La reintroduceri am luat-o ușurel; în primă fază părea ok, dar a doua oară când am consumat-o m-am simțit ca naiba. A trebuit să iau medicamentele mele de digestie, plus ulei esențial de scorțișoară și din cel de mentă (pe rând), plus ceva capsule mentolate, ceai etc. După multe ore am reușit să scap de senzația de greu la stomac și grețuri, suficient cât să mă lămurească că mazărea nu va fi niciodată un aliment tolerat de organismul meu. Dar, am găsit ceva paste din făină de mazăre, iar așa a fost ok.
5. Germeni nu prea am avut de unde consuma și nici nu am avut posibilități să caut special așa ceva, decât ceea ce se găsește la Kaufland, la raionul de salate. Un mix de germeni de ridichi și broccoli parcă. Mai sunt și de grâu, dar nu sunt indicați în dieta noastră. Am fost ok cu ei și înainte de dietă, deci nimic special. 
6. La capitolul uleiuri de semințe, am revenit la uleiul meu preferat din sâmburi de struguri, pe lângă cel „uzual” din măsline și cocos. În rest nu mi-am permis achiziționarea altora (semințe/nuci) că prea-s pipărate, iar cantitățile infime. Nu că aș consuma mult ulei, dar când văd ce scumpe sunt la niște cantități atât de mici, prefer să-mi îndrept atenția (și bugetul) spre altceva.
7. Cu cafeaua situația este în balans, în funcție de starea stomacului meu. Oricum cantitatea pe care o consum este infimă (1/2 - 1 căniță pe zi), uneori e ok, uneori însă o simt iritantă pentru stomac și-i zic pas. Am încercat și cicoarea, dar și aceea îmi irită stomacul, uneori mai încerc și din cea solubilă (nes), pare că e mai bine tolerată, oricum a rămas la capitolul „uneori”, adică doar atunci când mă confrunt cu „ceață pe creier” sau mă ia cu somn după masă.
8. Ciocolata e idem cu cafeaua. Mai nou am găsit o marcă nouă la Lidl „J.D.Gross” fără lapte, iar lecitina e din floarea soarelui și nu din soia. Se găsesc o mulțime de sortimente, dar eu o prefer pe cea cu alune/migdale. Ce am observat la consumul de ciocolată e că dacă e din cea cu o cantitate de cacao concentrată, nu-mi priește deloc. Îmi irită stomacul chiar și dacă nu merg cu consumul mai departe de o pătrățică. În online (la magazinul Pronat) am descoperit o ciocolată din cacao raw. Ei bine, asta da ciocolată! Și ca gust, extrem de fin, dar și ca ingrediente. Dar și un preț pe măsură: 10 lei/35 g.  Însă merge când e consumată mai rar. 
   
9. Alcool-ul nu a fost niciodată prietenul meu, însă câteodată simt că aș bea puțin vin. Cel roze este preferatul meu și rareori beau cam de 2-3 degete într-un pahar. Cam atât. Însă pentru că stimulează aciditatea, iar eu am probleme cu așa ceva, rămâne la capitolul „rarități”.
10. Un capitol aparte pentru mine este cel al „nucilor & semințelor”. Când am ajuns la reintrodus aceste produse și eu, dar și soțul, ne-am simțit vibrația crescând. În sensul că ne-a fost foarte dor de ceva de ronțăit. Am descoperit magazinul online „Dried fruits” și ne-am permis să cumpărăm produse ce în magazin le ocoleam datorită prețurilor: nuci caju, fistic, alune de pădure, migdale (bineînțeles toate crude), am fost cuceriți! Aș fi putut rămâne liniștită la această fază, fără să mă mai gândesc și la alte reintroduceri. Nu am cumpărat însă nuci și arahide, pur și simplu pentru că niciodată nu mi-au plăcut. Nucile le consumam doar în prăjituri sau proaspete, în luna septembrie, atunci când se pot curăța de coajă. La arahide am (re)încercat untul, dar din nou nu m-a dat pe spate. Așa că am înțeles că nu e pentru mine. În schimb untul de migdale mi se pare wow! Ador nucile caju și fulgii de migdale, drept pentru care sunt întotdeauna pe lista lunară de cumpărături. Le folosesc zilnic la merele sotate la tigaie, în ulei de cocos.
    
    Am mai luat și nuci de Brazilia, consum 2 bucăți pe zi - pentru conținutul de seleniu și am observat că parcă îmi liniștește și iritația din stomac. Ca și restul nucilor de altfel. Fisticul îmi place de asemenea mult, dar nu reușesc să iau din toate câte mi-aș dori odată, așa că apare în consumul nostru doar uneori. Din semințe folosesc deseori macul și susanul - la copturi, iar pentru ronțăit, câteodată, semințe de floarea soarelui.
    
    Tot la capitolul semințe e și chia, cu care am fost ok la început, dar pentru că laptele de cocos îmi cam agită intestinele, am renunțat. Sper să reușesc să-mi fac lapte de migale cândva și atunci voi folosi din nou semințele de chia. Eu nu consum sucuri de fructe din cauza conținutului de fructoză crescut, care pare să nu le convină intestinelor mele. Am în plan să  încerc mai în vară, cu fructe de pe piață și să le blenduiesc; așa își vor (re)găsi întrebuințare și semințele de chia. 
11. Peste vinete, ardei și roșii am sărit de la reintrodus pentru că niciodată nu m-am simțit bine de la ele. Poate mai în vară voi încerca ardeiul capia, dar cam atât. Am încercat, în schimb, boiaua (paprika) de ardei, la fripturi sau cartofi, dar simt că-mi irită stomacul, așa că rămâne la capitolul „uneori”.
12. Cartofii! Ei, cu ei am o poveste aparte. Nu prea am fost eu fan cartofi la viața mea, dar bineînțeles că mă mai aventuram câteodată la cei prăjiți. Cui nu-i plac cartofii prăjiți! Însă după scoaterea colecistului, am fost nevoită să zic pass la prăjeli. Am mai avut vreo câteva încercări, dar s-au lăsat cu rău de la stomac, așa că, de musai dacă nu de bună-voie, va trebui să le zic pass pentru totdeauna și cartofilor prăjiți! Am încercat să fac la cuptor, dar nu m-au dat pe spate. În schimb îmi plac mult copți întregi (în coajă) și serviți cu unt și sare. Sau tăiați rondele și copți la tavă. Recent am descoperit și ceea ce, în engleză, se numește „hashbrowns”, adică cartofi rași, spălați bine cu apă, apoi storși bine-bine și aranjați în tigaie, ca o plăcintă, și prăjiți (dar cu foarte puțină grăsime doar) pe ambele părți. Ei bine, sunt minunați!
    
    
    
    
    
    
     
     
     Din păcate însă, am observat că  un consum regulat de cartofi începe să-mi „revitalizele” durerile articulare, pentru că, da, solanaceele sunt puternic inflamatoare. Așa că îi păstrez și pe ei strict la capitolul „uneori”.         
13. Am încercat și iaurtul, la început cel din lapte de capră, apoi cel din lapte de vacă (la borcănele de sticlă), însă agitația ce mi-au produs-o prin intestine (bolboroseli & gaze la greu) mă descurajează din a le mai consuma. Știu că poate să fie reacția la probiotice, prezentă și când le luam sub formă de capsule, dar e foarte aiurea și enervant, plus că toată agitația aceasta urcă și în stomac & esofag, producându-mi aciditate gastrică, așa că am renunțat. Lapte nu am încercat, dar la cafea consum din cel condensat. Mai încolo doresc să mă aventurez spre brânza proaspătă de vaci, de la o doamnă de la care obișnuiam noi să cumpărăm lactate proaspete, de la țară. Mi-e tare dor de telemea și de urdă din lapte de oaie. Dar am răbdare.
14. Linte încă nu am încercat. Pur și simplu nu am simțit că doresc. Înainte obișnuiam să gătesc supă-cremă de linte roșie, amestecată cu alte legume, dar pentru că nu mai pot face crutoane de pâine prăjită la așa ceva, nu mă mai atrag nici supele de genul ăsta. Am mai făcut de broccoli, pentru care am încercat niște biluțe pe post de crutoane, dar până le-am făcut, efortul depus e destul de descurajant pentru alte replici. 
    
15. Orezul. Ei bine, orezul a fost întotdeauna pe lista mea de preferate. Obișnuiam să-l gătesc mult mai des decât cartoful, spre disperarea soțului meu. Îl foloseam ca și garnitură, dar și în ciorbe sau la desert, gen orez cu lapte. Acum însă, odată reintrodus, am simțit că e greu de digerat și plus de asta, îl simt cum fermentează în intestine combinat cu aciditate gastrică. Deci va rămâne la capitolul „rarități”. În sarmale, în schimb, a fost bine tolerat. 
    
    
    
    
16. Ce mai doresc să încerc, și asta va fi pentru prima dată în viață, la capitolul cereale fără gluten, e sorgul (sorizul) și meiul. Am văzut că se poate face pâine din aceste făinuri și există chiar și gris. Plus biluțe expandate, pe post de snacks-uri sau pufuleți. Dar asta va fi mai încolo doar. 

Și cu asta am cam închis capitolul ”Reintroduceri”. Ce pot să spun vizavi de cele scrise în cărți, ca simptome la care să fii atent, e că îți dă ceva de furcă toată lista aceea cu simptome/reacții. Adică e destul de stresant să stai mereu cu „ochii” pe reacțiile organismului. Plus de asta, cei cu Hashimoto pot să continue să se confrunte cu o parte din simptome chiar și după implementarea dietei AIP. Și e confuz rău să-ți dai seama care din ele, la reintroduceri, poate fi un semn de reacție sau e pur și simplu o continuitate în existența obișnuită a organismului cu boala. Pentru că, oricine ce ar spune, nu vor dispărea toate neplăcerile sosite „la pachet” cu o boala autoimună, odată ce ai implementat Protocolul Autoimun. În cazul meu, majoritatea schimbărilor benefice s-au petrecut în primele luni de AIP, adică cam imediat, așa cum am menționat în acest articol. În schimb continui să mă mai confrunt uneori cu oboseală, cu ceața pe creier, cu amețeli, cu probleme digestive, cu fluctuații ale glicemiei, cu palpitații și ce e cel mai deranjant pentru mine, pentru că îmi reduce mult din capacitatea fizică, e sindromul de canal (tunel) carpian de la mâna stângă și, de vreo două luni încoace, cu descuamarea pielii. E drept că încă nu am ajuns la un medic specialist (endocrinolog/ gastroenterolog/reumatolog) și nici nu iau eutirox (încă), deci s-ar putea ca, în timp și cu un tratament mai elaborat, să mai dispară și din aceste simptome. Sper. Însă ce pot să spun cu siguranță e că organismul și-a refăcut lista de alimente preferate, iar eu încerc să-l ascult și să-l respect întocmai. Că mai merg câteodată și pe pofte (de ciocolată/cafea/cartofi) și nu întotdeauna reacțiile sunt plăcute, am învățat și asta. În continuare îmi lipsește pâinea, deși am ghicit tot felul de pâinici și lipii

dar dorul acela de a mânca o felie de pâine unsă cu unt sau un corn tăiat pe jumătate și uns cu unt și puțin gem sau miere, ah, asta îmi lipsește mult. La fel și biscuiții simpli! Mărunțiți în cacao cu lapte, ori unși cu unt și cu puțină miere pe deasupra sau în deserturi gen salam sau tort de biscuiți. Mă întreb dacă voi mai ajunge vreodată să consum așa ceva? În sensul că ar mai putea tolera organismul meu așa ceva? De felul meu sunt foarte responsabilă și dacă am luat-o pe un drum, mă țin de el. Clar nu voi călca pe lături doar pentru că mi-e dor/poftă de ceva. Am învățat pe pielea mea că e recomandabil să-ți pui propria sănătate pe primul plan, dacă vrei să te poți bucura de viață. Nu voi spune niciodată „eu nu pot fără aia sau ailaltă” când e în joc sănătatea și starea mea de bine. Sper doar, ca în timp, să dispun de mijloace și condiții pentru ca să pot crea în bucătăria proprie substitutele care să ajute la înlocuirea unor produse dragi.   

Ce pot să mai afirm e că în continuare stările de moment îmi dictează ce alimente să consum, bineînțeles AIP friendly. În principiu, deja avem preferatele noastre care sunt cel mai des rotate în meniul zilnic: salatele mixte, varza, cartofii dulci, conopida, spanacul, ciupercile, zucchinii, dovleceii, broccolii, avocado, ceapa&usturoiul, carnea de pui și curcan, organele de pui (ficăței, inimi&pipote), șunca prosciutto și mai rar: peștele (datorită costurilor), mititei/cârnați, carnea de porc, cartofii albi, pastele (cele din fasole mung), fasolea și orezul. Câteodată supe, însă din păcate, mult lăudata supă de oase sau cea clasică a noastră, o fac destul de rar pentru că îmi stârnește al naibii de mult aciditatea gastrică.

Iar ca fructe, merele sunt la ordinea zilei, cu cele sotate ne începem ziua, și banane - câte una peste zi sau la cină, câteodată kiwi și pere. Sunt sigură că pe parcursul verii vom lărgi lista fructelor și vom mai scoate carnea, așa cum se întâmplă de fiecare dată. M-am mai jucat și cu cele congelate, dar tot nu-ți aduc satisfacția celor proaspete.

Știu că în continuare par destul de puține produse cu care să te joci pentru meniul zilnic, dar dacă ești creativă în potrivirea lor și îți reușesc farfurii cât mai atractive vizual, dieta AIP poate cucerii pe oricine. Cât despre arome, nici nu mai are rost să-ți spun că noi am „aprofundat” capitolul arome și culori mult mai bine de când cu bucătăria AIP și suntem în continuare fermecați de ele.  

Update: septembrie 2020

Pentru că atacul anticorpilor a fost oprit după dietă, am avut curajul să reintroduc parte din solanacee. Mai precis: cartofi, roșii, ardei, cele din urmă din gradina unei prietene, deci total bio. Și am fost plăcut surprinsă să descopăr cât de mult mi-au plăcut roșiile, spre deosebire de perioada de dinainte de AIP când, la scurt timp după consumul lor,  trebuia să merg la baie. Iar asta a survenit mai degrabă după operația de extirpare a colecistului, în urmă cu 3 ani. Dar faptul că organismul meu le-a primit bine, nu înseamnă că voi continua să le consum, solanaceele fiind totuși extrem de nocive pentru sănătatea microbiomului (florei intestinale), deja afectat în bolile autoimune. La vinete nu m-am oprit încă, deși e plin sezon și piața geme de ele, dar nici nu simt nevoia.  

Am reușit să îmi refac preferința pentru orez, însă doar pentru cel basmati. Deci, din când în când, rămâne pe lista alimentelor consumate cu multă plăcere. Singura problemă (de evitat pentru mine) e ca mă constipă și până îmi refac tranzitul, durează. 

Ouăle le consum cam de 1- max. 2 ori pe săptămână, dar mai mult omletă/papară sau în copturi, gen pancakes. Și sunt ok cu ele. 

Brânzeturi doar telemea de capră, iar asta uneori, iar lactate - iaurt de capră, dar foarte rar, când simt că mi-ar fi poftă. La alt gen de lactate nu mă încumet, mai ales cele de bovine, care (așa cum spune dr. Sarah Ballantyne) sunt cele mai nocive pentru noi. 

Cert e că la un an de la implementarea dietei AIP pot spune cu mâna pe inimă că m-am ajutat foarte mult! Și voi rămâne pe acest drum și în continuare!