Ciocolată AIP - două rețete încercate

Am tot menționat pe parcursul blogului că eu sunt prietena sărăturilor. Dar asta nu înseamnă că, din când în când, nu-mi plac și dulcegăriile, ăă pardon, dulciurile. Doar că după ce pap ceva dulce, îmi vine imediat să fug la ceva sărat. Încă nu știu de ce. 
După vreo două luni de AIP, din senin, m-a lovit o poftă cruntă de ciocolată. Când intram în supermarket, salivam intens după ciocolata cu alune, preferata mea. Dar m-am abținut, pentru că nu am vrut să-mi încalc legământul făcut corpului meu, pentru recuperarea stării de sănătate. Așa că am încercat să îmi pregătesc ceva din produsele pe care le aveam în casă. Și pentru că nu aveam pudră de carob (indicată în AIP ca înlocuitor pentru cacao), am folosit pudra miraculoasă care ne face mai fericite datorită efectului de creștere al endorfinelor și serotoninei. Ca apoi să-mi dau seama că personajul principal al poftei mele era de fapt chiar ea, cacaoa, și nu ciocolata în sine. Și chiar dacă încă nu ajunsesem la pasul în care puteam reintroduce această pudră mirifică, mi-am permis să dau skip și să sar la ea. Sau să o aduc pe ea mai aproape de mine 😏. Oricum a fost, am comis-o!
Dar ce să vezi, recent am citit un articol pe unul din blogurile din America pe care le urmăresc (blog de unde am și tradus articolul Ce este dieta AIP), în care se vine cu o precizare de ultim moment despre reașezarea câtorva alimente în cele 4 etape de reintroduceri. Iar unul din aceste alimente este chiar cacaoa, care a fost mutată din etapa a II-a, în prima!
Uraaa! Doamnelor, avem liber la cacao, adică să ne jucăm cu ea după libera imaginație, fără să ne simțim vinovate că am trișat 😜 Și asta pentru că cercetările specialiștilor care se ocupă de perfectarea dietei AIP au scos la iveală faptul că polifenolii (antioxidanți) conținuți de boabele de cacao au un impact benefic asupra microbiomului intestinal (=flora intestinală). De aceea nu trebuie amânat prea mult consumul ei în dietă. Super tare, nu?
Na bine, și acum să vă spun cum m-am jucat eu.

Pentru că ador tot ce înseamnă cocos, am în casă chipsuri raw din nucă de cocos, din care obișnuiesc să-mi fac lapte. De data asta însă, am vărsat un pachet în tigaie, le-am prăjit puțin pentru a le scoate în evidență aroma, așa cum facem și cu nuca noastră obișnuită înainte să o punem în prăjituri, apoi le-am răsturnat în robotul de bucătărie și i-am dat să sune. Mă rog, ideal ar fi fost să le las nițel la răcorit, da' cine a mai avut răbdare! Zici că eram posedată, pofta de cacao îmi ghida toată acțiunea. Dorința mea era să obțin o pastă, dar roboțelul meu nu prea îmi îndeplinește toate dorințele. Așa că a ieșit mai degrabă o masă de granule mici, dar tare aromate. Nu-i bai, am purces mai departe. Le-am dat miere, adică agent de adunare, lipire și îndulcire, apoi cacao. Vai, nu vă spun ce miresme au ajuns la nările mele! Vă dați seama că imediat am băgat lingurița, ignorând complet instrucțiunile de utilizare ale aparaturilor electrice. Dar traseul ce a urmat de la răsfățul papilelor gustative, la trezirea creierului și pornirea endorfinelor și mai știu eu ce, a fost bestial. După ce-am potolit „demonelul”, am pus restul de maglavais într-o caserolă și l-am pus la păstrare.   
În timp am mai repetat figura, adăugând puțin lapte de cocos sau ulei de cocos, pentru că mi se părea cam uscată compoziția. Eu tot încercam să o aduc la o textură asemănătoare cu ciocolata de casă, dar ea nu și nu. Oricum ne-a satisfăcut pofta de dulce și de cioco. 

A doua încercare a venit nu atât dintr-o pornire sălbatică după ciocolată, cât mai mult din dorința de a savura o cremă de ciocolată. Dar nu aș fi crezut în veci că unul din ingredientele principale pe care-l folosesc la micul dejun poate fi transformat într-un deliciu de desert. Simplu, rapid și mirobolant! Deci...

Cremă de ciocolată AIP 
Se iau trei bucăți de avocado (din cei cumpărați la plăsuță, nu din cei mari, vânduți individual), se curăță, iar miezul se bate cu un mixer vertical sau dacă aveți, puteți folosi un robot/blender mic. Se pune cacao, cam 4 lingurițe sau 2 linguri și miere după gust. Și se mixează până ce se omogenizează. Nu-i așa cât poate fi de simplu? Dar rezultatul întrece orice așteptare. Iar asta v-o spune cineva care nu e fan avocado, deși-l consumă cât de des poate, însă numai pentru calitățile lui nutritive, nu și pentru gust. Când însă am le-am văzut pe doamnele din America că-l folosesc și la deserturi, am zis că musai să-ncerc și eu. Și a meritat! 
Crema o puteți savura simplă, la pahar, ori alături sau în interiorul clătitelor. Se mai poate folosi și pe post de umplutură la biscuiți sau cremă pentru torturi! Prima dată eu am păpat-o cu turta dulce AIP, apoi m-am tot jucat cu diverse clătite. A fost când am „scăpat” prea multă cacao și a trebuit să echilibrez amăreala cu un plus de miere. În mod normal culoarea trebuie să fie maroniu-roșcată. 



Atenție: a se consuma cu moderație, pentru că totuși avem de-a face cu multe grăsimi, și cele din avocado, dar și din cacao! Dar de deliciu, rămâne un deliciu!
Pentru cei ce sunteți încă la început de AIP, puteți savura aceste deserturi înlocuind pudra de cacao cu cea de carob. Va avea alt gust, dar tot bun e.
S-aveți poftă!

Comentarii