De când am început să țin Protocolul Autoimun, am mai avut câteva încercări de pizza. Au fost ba cu aluat/blat din conopidă - dar mi-a ieșit prea subțire și după coacere s-a evidențiat prea mult uleiul, ceea ce m-a ținut departe de a o consuma (însă soțului meu nu i-a displăcut), ba cu aluat din făină de cassava și tapioca, dar a ieșit prea gumos și parcă mai lipsea ceva.
Am lăsat să se aștearnă timpul peste aceste încercări nesatisfăcătoare și inspirația să-și revină. Iar ieri m-a îndemnat să fac o nouă încercare, dar înarmată cu multă răbdare, de data aceasta. Și am început cu lucrul la ceea ce simțisem că lipsise din versiunile anterioare, și anume sosul colorat și aromat. Așa că până să mă apuc de aluatul propriu-zis, am lucrat la ceea ce avea să asezoneze, de data asta, blatul: șunculița (cumpărată dintr-o carmangerie locală - prăjită la tigaie și scursă, pentru a nu lăsa grăsimea pe blat, ciupercile champignon - sotate la tigaie împreună cu prazul, pentru a nu umezi blatul și sosul de ”ketchup”.
Pizza AIP
Blatul
240 g făină cassava
2 ouă
2-3 linguri ulei de măsline
sare
apă caldă
Notă: dacă nu ați reintrodus ouăle, puteți folosi 10 grame de gelatină. Dar cantitatea de făină de cassava se va reduce la 180 grame și i se mai adaugă 30-60 g de făină de tapioca sau arorut (amidon), pentru susținerea aluatului.
În legătură cu apa, aceasta trebuie neapărat să fie călduță, altfel cassava tinde să întărească prea tare aluatul. Se adaugă treptat, până ce aluatul se leagă. Dacă cumva ați scăpat prea multă apă, suplimentați cu făină de tapioca/arorut sau banane verzi. Consistența acestuia trebuie să fie moale și ușor lipicioasă, cât să permită întinderea cu sucitorul.
Pentru că eu am făcut pizza în tavă mare, am întins aluatul pe hârtia de copt, ca să mă asigur că nu se va rupe în momentul transferului. La început l-am întins prin presare cu degetele, iar la final i-am dat o formă cu sucitorul (uns mereu cu apă).
Odată întins, l-am transferat în tavă și l-am dat la cuptorul preîncălzit. Da, da, doar singur!
Și l-am lăsat vreo 15 minute, dar cred că ar fi mers și mai mult. Ideea e să nu puneți umplutura direct pe aluat, pentru că-l umezește și va ieși cleios. Oricum făina de cassava ce se găsește la noi conferă această textură la mai toate copturile.
După ce l-am scos, l-am uns cu sosul de ketchup (rețeta o găsiți aici), peste care am așezat câteva felii de prosciutto cumpărată de la Carrefour, doar carne și sare!), șunculița dinainte prăjită, ciupercile sotate și măslinele cumpărate la borcan (neapărat citită eticheta înainte, pt că majoritatea conțin acid lactic!).
Apoi am dat-o din nou la cuptor, până ce marginile s-au rumenit. Asta a fost cam încă 15-20 de minute, dar cred că ar fi mers liniștit 30 de minute. Însă asta depinde de cuptorul fiecăruia. Oricum mijlocul aluatului este mai umed, doar marginile sunt crocante. Data viitoare voi experimenta cu un timp mai mare pentru copt. (poza nu este foarte edificatoare, fiind făcută cu blitz-ul).
Să vă mai spun de aroma ce plutea în casă? Mai are rost să vă spun ce încântat a fost soțul că au revenit felurile lui preferate în meniu, fără să trișăm față de dietă?
Și spre ușurarea mea, ne-a ajuns și pentru a doua zi, la micul dejun, când am reîncălzit-o și s-a comportat exemplar. Însă nu am să mint să spun că se face ușor, pentru că nu e așa. În sensul că e mare consumatoare de timp. Dar dacă ai sosul pregătit dinainte, atunci timpul de muncă se va înjumătăți.
Spor la treabă și poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu