Introducerea în bucătăria AIP

Recunosc că mi-a fost foarte greu la început. Ca orice schimbare radicală, renunțarea la un stil de viață înrădăcinat, nu se poate produce dintr-o dată. Cel mai greu mi-a fost să regândesc meniurile. Adică dacă o viață întreagă fusesem obișnuiți să servim anumite tipuri de alimente la micul dejun, apoi altele pentru prânz sau cină, dieta AIP rescria totul de la rădăcină! Trebuia să spun adio omletei/papară cu slănină sau cerealelor de dimineață, ori pâinii unse „cu ceva” seara, alături de cana cu laptele „calmant” înainte de culcare. 

Personal mi-au plăcut dintotdeauna mâncărurile pentru copii, gen: griș în lapte (convertit mai apoi în cereale cu lapte, în principal porridge-ul, orez în lapte, cacao cu biscuiți, mămăliguță cu brânză, ouă fierte moi, pâine cu salată de vinete/icre, pastele și aluaturile dospite (plăcinte, brânzoici/vărzări, pâinea de casă, covrigei etc). Asta era „mâncarea mea de confort” și mereu obișnuiam să o prepar, mai ales în anotimpul rece, când se umplea întreaga casă de mirosul de copturi, gâdilându-ne serios simțurile. Până să ajung să elimin produsele pe bază de gluten din bucătărie, nu am conștientizat cât de prezentă era făina de grâu în alimentația noastră. La fel și cerealele. Apoi lactatele, mai ales prin prezența brânzeturilor. Și Doamne, ce ne mai plăceau! 

Cum naiba să renunți la ceva ce ți-a mângâiat simțurile o viață întreagă!? Și așa, dintr-o dată!

„AIP nu este o dietă, este un stil de viață!”

Afirmația asta m-a ajutat să pricep mai bine ce avea să însemne schimbarea alimentației. Înarmată cu toate informațiile, cu dorința de a-mi recăpăta starea de bine, mai aveam nevoie doar de multă ambiție! Că hotărâtă eram!

Primele meniuri și educarea auto-disciplinei
Ca să fiu mai bine organizată, am început prin a-mi pune la punct un dosar cu materiale informative și rețete printate de pe bloguri. Mi-am cumpărat și un caiet care avea să fie jurnalul meu. În el îmi propusesem să-mi notez meniurile zilnice, dar și simptome, reacții, schimbări, etc.

                

Tigăile noi mi-au fost de mare ajutor la început. Prin faptul că erau noi și foarte ...frumoase, m-am apucat de gătit cu mare plăcere. În plus de asta, temperaturile mari de afară m-au limitat la a găti doar în ele. Chiar dacă aveam material de inspirație, m-am lăsat condusă de propria imaginație în a crea propriul meniu. Așa că asta mi-a ieșit în prima săptămână:

Prima coloană nu e AIP!

Recunosc că începutul a fost foarte stresant. Încă nu știam să gătesc pe mai multe zile, așa că trebuia să o fac aproape la fiecare masă. Prepararea meniului a fost o muncă migăloasă care mi-a ocupat mult timp, îndeosebi pentru micul dejun. Aveam impresia că toată ziua mi-o petreceam în bucătărie. Apoi strânsul, curățarea aparaturii după fiecare utilizare, aragazul stropit mai tot timpul, căldura de afară, cățeii care-și cereau partea lor de atenție ..., toate astea mă oboseau, dar în același timp eram fascinată. Fascinată de culorile din farfurii, dar și de arome! Ei bine, astea l-au convins pe soțul că „merită” să țină dieta împreună cu mine . Oricum nu aș fi fost în stare să gătesc două meniuri diferite, dar nici financiar nu ar fi fost posibil.
Din pricina căldurii, dar și a efortului depus, simțeam mult nevoia de dulce, motiv pentru care la început am consumat ceva mai multe fructe.

După primele săptămâni de dietă am simțit că era cam multă mâncare. Cel puțin pentru mine, căci soțul se plângea mereu că-i era foame. Iar faptul că el urma un tratament cu suplimente pentru ficat, de trei ori pe zi, mă supunea la eforturi contra timp. Și de gândire, dar și de preparare a trei mese pe zi. Iar oboseala își spunea cuvântul și în digerarea lor. Iar ca rezultat, la sfârșitul celei de-a treia săptămâni, am făcut o indigestie de toată „frumusețea”!

Pe parcursul blogului voi reveni cu postări legate de meniurile săptămânale și cu poze pentru fiecare fel, pentru că da, inclusiv acum pozez fiecare farfurie 😊

(continuare în postarea următoare)