Începutul familiarizării mele cu adoptarea noului stil de viață pe care-l impune dieta AIP a fost foarte solicitant. Dar, pe parcurs, mi-am dat seama că dacă nu m-aș fi organizat temeinic de la bun început, nu aș fi ajuns la rezultatele de azi. (Aici puteți citi pașii pe care i-am urmat eu, bineînțeles cu ajutor de la Univers). După ce am studiat intens ce presupune pregătirea terenului pentru Marea Schimbare, mi-am utilat bucătăria cu ustensilele de bază. Normal că aș fi dorit o upgradare și mai temeinică, dar atât mi-a permis bugetul. Iar una din aceste ustensile este și aparatul de gătire lentă (slow-cooker).
Pentru cine nu știe ce este un slow-cooker, este un aparat electric (cel pe care-l folosesc eu este cel mai rudimentar/ieftin posibil) format dintr-o carcasă de aluminiu, o oală de ceramică în care se pune mâncarea și un capac de sticlă. Oala se poate scoate din suportul metalic pentru a fi spălată. Butonul din față este interfața prin care tu comanzi aparatului programul pe care-l dorești: High (ridicat = 4 ore) sau Low (coborât - 8 ore).
Ce este atât de fabulos la acest aparat atât de simplu?
“Slow cookerul folosește o temperatură scăzută şi controlată permanent, ceea ce permite păstrarea enzimelor şi vitaminelor hidrosolubile şi limitează degradarea vitaminelor termolabile, asigurând astfel o alimentaţie sănătoasă. Posibilitatea de a controla temperatura şi timpul de preparare pentru păstrarea calităţii nutritive, prin tehnica de gătit slow cooking, sunt soluţii pentru a putea găti în mod sănătos şi pentru a economisi timpul petrecut în bucătărie. Această gamă de produse răspunde nevoilor persoanelor active, preocupate de un stil de viaţă sănătos, iar multiplele tipuri de preparare oferă o soluţie sănătoasă pentru fiecare moment al zilei.” - medic nutriţionist Anda Avramescu
„Opt ore pentru a pregăti o mâncare??? Da' cât sărăcie o să fie factura de curent?!”
Asta a fost cea mai uzitată întrebare pe care au auzit-o urechile mele când am început să le povestesc cunoscuților despre acest ”aparat-minune”.
Răspuns: aparatul consumă cam tot atâta curent cât un bec! Mai precis 75-150W pentru modul Low şi între 150-210W pentru modul High.
Dar ce, bată-l norocu', îl face chiar așa de special?
→ toți nutrienții din produsele pe care le aranjați voi frumos în oala de ceramică se păstrează datorită temperaturii joase la care sunt gătite şi astfel alimentele vor fi și gustoase, dar cât de suculente şi fragede. (Oh, Doamne, deja îmi lasă gura apă!). Vă sună ceva cunoscut? Hello, dieta AIP - primul pas: focusarea pe densitatea nutrienților!.
→ te scutește de statul la cratiță! Pui alimentele, selectezi programul și apoi îți poți vedea liniștită de-ale tale! Adică poți pleca la cumpărături, în vizită sau chiar la muncă. Să vă mai spun de aroma care vă îmbie când pășiți în casa, obosiți și flămânzi? Durere! Chiar dacă tu ai lipsit mai mult de 4 sau 8 ore de acasă, după ce-și termină programul comandat de tine, intră automat pe „menține mâncarea caldă până vine șefu' acasă”.
→ vara, când temperaturile ridicate îți produc ”alergie” la statul lângă aragaz și gătit, îți devine cel mai bun aliat!
→ tot ce pui de obicei, pe lângă carne și legume, adică apă și ulei, se folosesc în cantități minime! Pe lângă capacul acela de sticlă (nimic fancy) nu scapă nici un vapor! Totul rămâne ”captiv” între pereții oalei și capac. Plus temperatura care crește foarte încet și treptat, ăsta-i marele secret vizavi de păstrarea nutrienților de care noi, ăștia cu bolile autoimune, avem atât de mare nevoie în AIP!
→ mâncarea nu se arde, deci adio vase sacrificate!
→ inclusiv prăjelile sunt safe la această temperatură (vă spun eu mai încolo la ce prăjeli mă refer)
Ce am gătit eu cu/în slow-cooker?
➨ primul meu experiment a fost cu o pulpă de porc. Asta pentru că abia așteptam să-mi mângâi papilele cu wrap-ul cu tortilla. Dar am „mușcat-o” rău, pentru că, am lăsat bucata de carne doar 4 ore, ceea ce nu a fost suficient pentru ca ea să se desfacă fâșiuțe, cum s-o pot folosi la sandvișul tip wrap. Așa că am păpat-o cuminți, la farfurie, cu furculița și cuțitul. Chiar și înainte de a slău-cukăli, obișnuiam să fac fripturi de genul ăsta la cuptor, întotdeauna pe pat de legume. Doar că peste ele mai turnam un pic de vinuț roze cu diferite arome/condimente, plus un măruț-doi pe lângă, să-i țină de urât cărnii. Asta pentru ca să asigur aromele necesare. Ei, de data asta, în aparat, am pus doar legume (fain-frumos tăiate cu ajutorului robotului de bucătărie), puțină sare, busuioc, pătrunjel și niscaiva grăsime. Și puțintică apă, că nu-mi venea mie să cred că nu ar avea nevoie de așa ceva. Iar finalul, clipa aia când ridici capacul și te izbește-n plin vaporii aromați, a fost ”wow”! Oricum aromele s-au împrăștiat ele și prin casă, exact ca în reclama la cafeaua Jacobs, de ne-au activat simțurile/poftele la maximum. Dacă nu am fi fost împofticiți așa, poate aș mai fi lăsat-o în continuare să se mai facă, dar 4 ore de chin au fost greu de suportat prima dată. Gustul legumelor a fost, de departe, cel mai cel! Mergea clar și fără supliment de lichid, mai ales că legumele conțin apă în mod natural, și e cea mai curată apă posibilă! Dar așa-i când faci pe Toma-Necredinciosu'.
Și cam ăsta a fost rezultatul:
Dar am repetat figura, de data asta cu o bucată frumoasă de ceafă de porc, iar de data asta rezultatul mi-a mângâiat, doamne-ți mulțam, și papilele gustative rămase cam deprimate după prima experiență.
➨ al doilea experiment personal a fost cu supa de oase. Aveam oase de porc la congelator, că oricum obișnuiam să fac supă pentru cățeii noștri, însă foloseam mereu o oală mare, cam la 10 litri. Însă după ce m-am documentat cât de indicată e supa de oase în AIP, am zis că hai să o fac și pentru noi. Citeam pe blogurile doamnelor din America cum beau ele drăguțele, la prima oră, o cană de supă de oase, sau cum o folosesc ca adaos în diferite mâncăruri. Doar că la ele acasă se găsește pe toate gardurile (aka magazine), gata făcută. Provocarea mea a fost însă legată de dimensiune. A aparatului, dar și a oaselor. Pentru că alesesem varianta cea mai mică (ieftină), de 3,5 litri, nu am putut înghesui pe lângă oase și legume. Așa că am făcut-o simplă. Dar ce să vezi, nici aroma din casă și nici gustul supei nu ne-a mai pofticit de data asta! Din contră! Așa că s-au bucurat cățeii (sau articulațiile lor) și de asta, mult mai concentrată decât cu ce erau ei obișnuiți până atunci. Și la cum s-au lins pe bot după ce au terminat din farfurii (amestecată cu boabele lor), garantez că și-au zis că-i ceva sărbătoare de mama le-a dat așa bunătăți.
➨ următorul experiment a fost supa de pui cu legume. Dar, deșteapta de mine, am uitat că dimensiunea oalei este mai mică decât cea în care obișnuiam eu să fac așa ceva, însă nici nu apucasem încă să-mi formez „ochiul” asupra raportului volum-cantitate de produse. Așa că am băgat la greu și legume și spate de pui, iar rezultatul a semănat mai degrabă cu o „supă toscană”, adică un amestec gros de multe cele, mai mult sos decât supă. Iar gustul nu semăna defel cu cel natural, de supă de pui, fiind mult mai concentrat. Am mâncat-o, nu zic, nu, dar nu ne-a dat pe spate.
➨ pe parcurs am tot revenit la această rețetă, de tocăniță de pipote și inimi de pui, una din preferatele noastre. Cel mai mult timp îți ia curățatul organelor ăstora mititele, mai ales că dacă vrei să mai ai și pe a doua zi, musai să folosești două cutii (cele de la Lidl mi s-au părut cele mai bune), plus ceapă, usturoi și ceva ierburi. Le-am păpat alături de „orez” din conopidă și murăturile mele home-made (fără zahăr, oțet sau conservanți). Pe lângă faptul că sunt extrem de gustoase, aromate și bine-făcute, organele se află la loc de cinste printre alimentele indicate în dieta AIP!
➨ un alt experiment în „cutiuța magică” a fost dictat de pofta noastră de jumări de porc. Am cumpărat o bucată faină de slană de la una din măcelăriile din oraș, am tăiat-o cubulețe și am lăsat-o 8 ore la făcut. Rezultatul a fost ok, dar nu crocant ca în mod obișnuit. Însă ne-a satisfăcut pofta, iar gustul a fost chiar plăcut. Doar că a lipsit culoarea aceea mai roșiatică și textura mai crocantă. Am uitat să le pozez și după, dar modalitatea de servire a fost aceeași ca și în poză.
➨ altă poftă dictată de prezența aparatului, și a soțului din dotare, a fost ciolanul de porc. Pentru că mie nu-mi plac afumăturile, dar nici ficatului lui nu-i priesc, a promis el că va căuta proaspăt. Și a găsit, doar că eu am fost reticentă când am citit că era conservat cu nitriți. La care soțul mi-a replicat: ”caută tu fără!”. Și din păcate încă n-am găsit. Cel puțin nu în magazinele din orașul nostru.
Normal că l-am gătit pe pat de varză (de la care s-a format și mult sos), condimentată cu cimbru, iar gustul a fost...dumnezeiesc! Dar fiind o mâncare grea, să nu vă gândiți că am mai repetat-o de atunci. E doar pentru cazuri extreme, de „pofte bărbătești”.
➨ ce repet, în schimb, este friptura de curcan, din două ciolane (partea subțire), îngrămădite cu chiu și vai, peste-un pat de legume sau chiar și cu varză roșie am făcut. No, asta chiar ne place mult!
➨ recent am mai repetat experimentul cu pulpa de porc (primită de sărbători) și, de data asta, am lăsat-o 8 ore lungi și rotunde, iar dedesubtul ei am așezat mingiuțe frumușele și verzui de Bruxelles. Ăsta, varză de Bruxelles. Împreună cu câteva rondele de ceapă roșie, morcov, păstârnac și țelină. De gust doar. Iar finalul a fost ... divin!
➨ și la final am lăsat, ca în mod normal, desertul! O singură încercare am avut, inspirată după rețeta Cristinei, de pe Mâncarea bat-o vina, ș-anume jos-numita brownie. Doar că eu n-am pus și magiun, așa cum scrie la rețeta originală. Nu știu dacă a fost faptul că am alt aparat decât al ei, dar mie mi-a ieșit puțin cam uscată, deși am respectat indicațiile. Când voi mai face, am să mai reduc timpul, pentru că brownie trebuie să iasă mai umedă/pufoasă. Dar a fost bună, mai ales când ești la dietă și nu prea papi deserturi.
Câteva considerente de final:
- aparatul este într-adevăr util la casa omului. Dar dacă-ți permite bugetul casei, mai bine ia-ți unui mai mare, căci în el vei putea să experimentezi și cantități mici, dar și mari, fără problemele menționate mai sus. Iar supele cu siguranță vor fi mult mai reușite!
- dacă stai acasă și petreci cu drag timpul la bucătărie, adorând să vezi cu ochii tăi cum se transformă mâncarea în cratiță, într-un timp mai scurt, acest aparat nu e pentru tine. În primul rând pentru că durează mult, dar și pentru că ține ascuns privirii tot acest proces de transformare a hranei. Drept urmare va ajunge să adune praf, că-l vei folosi doar în cazuri rare.
- carnea de porc și de vită trebuie să le lași 8 ore (programul „low”), altfel vor fi greu de amestecat & digerat. Și deja e un fapt cunoscut că noi, cei cu probleme autoimune, avem deficiențe de digestie.
- în aparatul ca al meu, nu vei obține mâncarea crocantă/cu crustă. E mai degrabă fiartă, dar aromele sunt foarte puternice, la fel și gustul. Plus nutrienții!
- atenție, aparatul se încinge în partea de jos, deci nu-l lăsați direct pe masă sau blatul de lucru pentru că va afecta materialul! Deasemenea să nu aibă alte lucruri în jur. La început, eu am pus o placă de gresie sub el, însă după ce l-am mișcat din loc, am observat că era fierbinte blatul. Așa că am mai pus încă o placă, iar așa e totul ok. În mod normal îl țin pe blatul din bucătărie, dar când gătesc în el - îl mut pe masă.
În concluzie, își merită banii dar și locul în bucătăria ta. Fără îndoială!
Eu una am un feeling că la vară voi uzita mai mult de el, acum fiind perioada în care-mi place să „abuzez” mai degrabă de cuptor 😜
Comentarii
Trimiteți un comentariu